Sageata

Înapoi la articole

ARAD PLAZA Activ Trophy

iulie 1, 2016

În perioada 4 – 12 iunie Baza Activ din Arad a găzduit turneul de tenis de câmp ARAD PLAZA Activ Trophy. Turneul arădean este al cincilea din Circuitul Internaţional al României în 2016. Au participat tenismeni din 21 de țări, inclusiv din state mai îndepărtate, precum Brazilia, Japonia, Australia sau India.

În primele zile ale turneului majoritatea favoriților au reușit să se impună, toți tenismenii arădeni fiind eliminați încă din primul tur, spre dezamăgirea spectatorilor. În aceeași notă cu arădenii, ceilalți sportivi români au fost eliminați unul câte unul pe parcursul rundei a doua, cu excepția lui Alexandru Luncanu, care a reușit să prindă un loc în sferturile turneului. Alex a reușit mai departe să treacă și de maghiarul A. Biro în sferturi și de cehul Safranek în semifinală, asigurându-și un loc in finală.

În finală, Petru Alexandru Luncanu, favoritul nr. 3, l-a întâlnit pe Roberto Marcora, favoritul numărul 1 al turneului, meciul fiind întrerupt din cauza ploii la scorul de 3 – 2 în al doilea set, dupa ce Alex câștigase primul set. Reprezentantul României, care i-a fost partener de antrenament celebrului Roger Federer, l-a depăşit în cele din urmă pe italianul Marcora în vârstă de 26 de ani, scor 6-3, 4-6, 6-4. Luncanu a reușit astfel să-şi adauge în palmares al nouălea titlu ITF la simplu din carieră, Arad Plaza Activ Trophy.

În proba de dublu, cuplul format din ucrainianul Danylo Kalenichenko şi austriacul David Pichler a câştigat finala disputată cu echipa românească formată din bucureșteanul Victor Anagnastopol și sibianul Victor Cornea, sparring partner-ul președintelui Iohannis, în două seturi, 6-4 şi 6-1.

Arad Plaza Activ Trophy a avut și un eveniment special, mai puțin profesionist, dar care nu a fost lipsit de entuziasm și pasiune, dedicat reprezentanților presei. Aici s-a impus în proba la simplu Lucian Dănilă de la Special Arad, care a reușit să iasă învingător și în proba la dublu, împreună cu colegul său Alin Olteanu.

Valoarea totală a premiilor a fost de 10.000 de dolari. Câştigătorul unui turneu ITF Pro Circuit primeşte 18 puncte ATP, iar finalistul 10. Jucătorii care s-au calificat în semifinale câte 6 puncte iar sfertfinaliştii câte 2.

Felicitări organizatorilor, tuturor participanților și în mod special învingătorilor! Ne-a făcut deosebită plăcere să sprijinim acest eveniment și vrem ca întotdeauna Arad Plaza să susțină activitățile sportive ale comunității.

presa IMG_20160612_155947 13445805_1720846054849097_9216173457383885552_n 13419159_1720371588229877_6175235463657545058_n 19 2 12 8 13450162_1720846521515717_2974676938943928783_n

avatart

posted by rubenc rubenc